Oficialii au vorbit despre beneficiile deschiderii misiunii diplomatice pentru diasporă. „În cadrul dialogului a fost convenită lansarea cât mai curând posibilă a procedurilor diplomatice și logistice pentru deschiderea Ambasadei la începutul anului 2019”, se arată într-un comunicat oficial MAEIE.

„Deschiderea Ambasadei Republicii Moldova în Irlanda este un pas mult așteptat de către cetățenii moldoveni, care se află pe teritoriul acestui stat. Ne dorim o apropiere mai mare de cetăţenii din diasporă, prin oferirea asistenţei consulare de calitate şi implicarea activă a membrilor diasporei în proiecte de promovare a imaginii ţării noastre în Irlanda”, a declarat Ulianovschi.

Amintim că recent MAEIE a luat decizia de a deschide o ambasadă a R. Moldova în New Delhi, India.